Tarta clasică cu fructe, în formă sau chiar în tigaie

Pentru că sezonul fructelor este mereu, adică avem mereu fructe proaspete, ori congelate, din compot sau dulceață, prăjitura care este în același timp și cea mai simplă și ușor de făcut și ornat, dar și cea mai gustoasă și aspectuoasă, este desigur tarta cu fructe.
Azi vom face o tartă cu căpșuni, după rețeta clasică și cea mai bună de tarte.
Urmăriți cu atenție filmul, pentru o realizare perfectă a acestei rețete delicioase.
INGREDIENTE
– 250 g făină
– 150 g unt
– un ou
– un praf de copt
– căpșuni (sau alte fructe)
MOD DE PREPARARE
Pentru blatul clasic de tartă punem într-un bol făina, praful de copt, untul rece și un ou. Amestecăm mărunțind untul cu degetele, cât de repede putem, pentru a nu se încălzi și topi.
Punem la rece 30 de minute aluatul obținut.
Apoi așezăm aluatul în forma de tartă tapetată, într-o crăticioară sau chiar într-o tigaie, pentru că tarta se poate coace și într-o tigaie pe foc, acoperită cu capac, câte 2-3 minute pe fiecare parte, până când se rumenește.
La cuptor durează cam 15 minute, în funcție de cuptor.
Scoatem tarta și după ce se răcește puțin, o ornăm cu fructe.
În cazul de față vom pune căpșuni proaspete, congelate sau din dulceață, cu puțină gelatină, dacă avem o compoziție de căpșuni mai lichidă.
Cine dorește poate orna și cu frișcă, frunze de mentă, alte fructe proaspete, ori un praf de cacao.
Este delicioasă. Făceți-o și nu veți regreta, și-o s-o tot faceți mereu, că este foarte bună.
Poftă bună!