32 tipuri de măști periculoase care se vând peste tot, punându-ne viața în primejdie!
Vin vremuri grele, și ca de obicei, unii profită.
În timp ce medicii își pun viața în primejdie pentru a ne salva, au apărut firme care fac și comercializează măști numite de protecție, dar care nu respectă nicio normă legală și care nu numai că nu oferă nicio protecție, dar sunt chiar periculoase pentru sănătate.
La aceste măști, pe care le cumpărăm cu bani mai mulți sau mai puțini, retenția de particule/filtrul materialului este insuficientă (≤ 90 %) și în plus, ele nu asigură etanșare perfectă pe față.
Astfel, o cantitate excesivă de particule sau de microorganisme poate trece prin mască, sporind riscul de infecție.
InfoCons recomandă marcarea lor cu avertismente corespunzătoare privind riscurile, tipul de alertă fiind: Grav.
Desigur e greu să memorăm toate tipurile de mărci exemplificate ca fiind periculoase, majoritatea din China, 32 anunțate până acum.
De exemplu:
– “Self Suction Filter Type Anti Particle Respirator”, modelul KN95/FFP2, marca Likelove,
– “Three Dimensional Protective Respiraor (disposable respirator)”, modelul KN95,
– marca “Daddy Baby”, cu denumirea “Protective Mask – Earloop Face Mask”, numărul modelului: E-P01L50, FP2
– marca “Daddy Baby”, denumite “Protective Mask – Respiratory Protection”, modelele KN95/FFP2, KZ01S50B
De aceea trebuie în mod obligatoriu ca înainte de a cumpăra o mască, să ne uităm pe etichetă, unde gradul de protecție trebuie să fie de 99%, și să citim toate datele referitoare la termenul de valabilitate, modalitatea de depozitare, modul de utilizare, grupele de vârstă pentru care se poate utiliza produsul.
Păstrați bonul și reclamați orice deficiență întâlniți.
Aveți grijă, pentru a fi sănătoși.
Rețete delicioase:
Cum calculam cantitatea de caloriiCum calculam cantitatea de calorii
Cum calculam cantitatea de calorii pe care trebuie s-o consumam? Barbati: CALORII = 66.5 + 13.8*Kg + 5.0*h – 6.8*ani Femei: CALORII = 655.1 + 9.6*Kg + 1.9*h – 4.7*ani
Cum eliminăm pesticidele și bacteriile din legume și fructeCum eliminăm pesticidele și bacteriile din legume și fructe
Știm cu toții că alimentele pe care le mâncăm nu mai sunt sănătoase, legumele și fructele fiind pline de pesticide și bacterii. Efectele nocive ale acestora le putem anihila consumând
Leacuri băbești în răceală, gripă, bronșiteLeacuri băbești în răceală, gripă, bronșite
Măceșe, deapa, vanilie, echinaceea.
Mierea – Rețete de tratament în artrită, dureri de dinți, colesterol, răceli, boli stomacaleMierea – Rețete de tratament în artrită, dureri de dinți, colesterol, răceli, boli stomacale
Mierea a fost utilizată ca remediu vital timp de mai multe secole, în tratarea multor afecțiuni, fără a avea efecte secundare. Savanții o recomandă împreună cu scorțișoară, ca remediu în
Coacazele – izvor de beneficii pentru sănătate – reteteCoacazele – izvor de beneficii pentru sănătate – retete
Coacăzele sunt recomandate in curele de slăbire, in tratamentul constipaţiei şi al multor probleme digestive, fiind un izvor de beneficii pentru sănătate. Roşii sau negre, coacăzele sunt surse excelente de
Drojdie de bereDrojdie de bere
Drojdie de bere făcută în casă Acum, când drojdia a devenit o raritate, trebuie să învățăm să ne facem singuri drojdie în casă, simplu și ușor. INGREDIENTE: – 100 ml
Toxiinfecţia alimentară cu febră, vomă și diaree – simptome, tratament, cauzeToxiinfecţia alimentară cu febră, vomă și diaree – simptome, tratament, cauze
CAUZE – toxiinfecția alimentară este o afecțiune cauzată de consumul de alimente contaminate cu agenți infecțioși, adică bacterii, virusuri sau paraziți (carne cu bacterii, lapte nepasteurizat, etc.). – ea poate
Tratamente naturiste pentru stres și insomnieTratamente naturiste pentru stres și insomnie
Fistic, ceai verde, echinacee, ginseng, salvie, mentă.
Cimbrișorul – antibiotic naturalCimbrișorul – antibiotic natural
Numele cimbrișorului – Thymus serpyllum – vine de la grecescul thymos care înseamnă curaj, forţă, putere. Înfloreşte în perioada mai – septembrie și se recoltează partea aeriană ierboasă a plantei,
Turmeric sau CurcumăTurmeric sau Curcumă
Turmeric – beneficii, rețete de bucătărie, contraindicații Turmericul este o specie de curcumă, numit șofran indian. Este folosit mai des sub formă de pudră, ca un condiment dar și colorant
Listă de provizii – nutriția pe timp de carantinăListă de provizii – nutriția pe timp de carantină
Ca principii generale, pe timp de carantină trebuie avute în vedere câteva provizii decente de alimente și suplimente, o bună hidratare (apă, ceaiuri, supe, ciorbe, sucuri de legume/fructe), măcar o
Cea mai simplă vizieră dintr-o țiplăCea mai simplă vizieră dintr-o țiplă
Cea mai simplă vizieră dintr-o țiplă Pentru a ne asigura rapid o minima protectie contra virusilor, in contextul crizei de masti si materile de protectie omologate, putem face acasa foarte