Tortul incredibil Pădurea Neagră cu vișinată – Black Forest Cake

5 from 1 reviews
Tortul incredibil Pădurea Neagră cu vișinată - Cake Black Forest
 
Pornind de la o rețetă germană, tortul Pădurea Neagră a fost mereu îmbunătățit cu fructe variate, jeleuri și sortimente de ciocolată, dar cea mai incredibilă rețetă este, cu siguranță, cea cu vișinată. Desigur, se pot folosi, în funcție de anotimp și preferințe, vișine și cireșe proaspete, dar și fructe congelate, din compot sau, ca în această rețetă, vișine din vișinată, iar amestecul de arome din ciocolată și vișinată face din acest tort într-adevăr unul de sărbătoare. Noi am făcut-o pentru a serba ieșirea din starea de urgență 🙂
Autor:
Ingrediente
  • 6 ouă separate
  • 150 g zahăr
  • 100 g ciocolată rasă sau topită
  • 30 g cacao
  • un vârf cuțit sare
  • 130 g făină
  • o lingură cafea solubilă
  • un plic praf de copt sau bicarbonat de sodiu
  • o lingură ulei
  • vișine din vișinată fără sâmburi
  • 100 ml vișinată pentru însiropat
  • frișcă
  • ciocolată tare pentru ornat
Mod de preparare
  1. Într-un castron amestecăm făina, praful de copt, cacao, cafeaua solubilă, ciocolata rasă sau topită și un praf de sare.
  2. Batem ouăle cu zahăr timp de 5 minute, până obținem o cremă albă, care crește bine.
  3. În crema de ouă încorporăm ușor amestecul de făină, apoi adăugăm uleiul.
  4. Turnăm crema în două crăticioare tapetate cu hârtie de copt și coacem în cuptorul preîncălzit 25 de minute, până se rumenește și facem proba cu scobitoarea, să fie bine coapte. se poate face și un singur blat, care se taie apoi în două pe orizontală.
  5. Batem frișca spumă tare.
  6. Când s-a răcit blatul, începem să ornăm tortul: punem pe platou un blat, îl însiropăm cu vișinată, apoi îl acoperim cu frișcă și vișine din vișinată, sau ce alte fructe avem.
  7. Așezăm deasupra al doilea blat și peste el turnăm ciocolata topită.
  8. Deasupra mai punem un strat de frișcă și unul de vișine.
  9. Din ciocolata rece tăiem cu cuțitul fâșii potrivite ca mărime pentru a face scoarța de copac. Pe acestea le vom lipi în jurul blatului.
  10. Se taie mai ușor dacă îl lăsați puțin la rece, dar asta doar dacă reușiți, deoarece pofta e mare!
Nota
E o prăjitură cu adevărat îmbietoare și cbiar puțin amețitoare, dar cu siguranță merită încercată. Măcar o dată (că pe urmă o s-o faceți mereu).
Se face atât de ușor, încât n-are cum să nu vă iasă un deliciu.
Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Rețete delicioase: