Cireșata – un lichior cu gust rafinat, fin și suav, pentru seri parfumate
Ce-ați zice de o băutură perfectă, care să păstreze nu doar gustul fructelor, dar și proprietățile lor antioxidante, surse preţioase de substanţe nutritive, vitamine şi minerale, care luptă cu radicalii liberi, reglează nivelul de colesterol și sunt adevărate izvoare de sănătate?
Da, cireșele sunt fructele miraculoase, datorită conținutului de antioxidanţi, minerale, vitamine, și al efectului benefic pe care-l au asupra organismului.
Și după ce ieri am făcut împreună o dulceață înmiresmată de cireșe cu sirop de zahăr ars, așa cum nu ați mai mâncat vreodată, și cu care am umplut un teanc de clătite mare cât blocul, așa cum v-am promis, azi vom face lichiorul de cireșe, acea băutură fină și rafinată, cu miros de poveste.
Și spunem de poveste, pentru că în paharul de lichior s-au adunat întreaga mireasmă a florilor de cireși, cu toată poezia ei suavă, dar și feeria fructelor vesele, rumene .și sănătoase, care ne bucură privirea în aceste zile de început de vară.
Așa că haideți să culegem repede un coș de cireșe și să ne apucăm de treabă.
INGREDIENTE:
– 1 kg cireșe
– 1 kg zahăr
– 3-5 litri alcool de care aveți
– 2-3 felii de lămâie
Spălăm bine cireșele la jet de apă rece, apoi le rupem codițele. Dacă vreți să scoateți sâmburii e bine, dar nu e obligatoriu.
Însă e obligatoriu să facem siropul de zahăr ars, într-o cratiță pe foc, în care punem zahărul și amestecăm întruna, să nu se ardă.
Bine, dacă se mai prinde puțin, n-are nimic. O tentă ușor amăruie nu strică la un lichior fin.
Cam așa trebuie să arate zahărul ars, în care punem cireșele și peste ele alcoolul, care poate fi vodcă sau țuică, sau orice aveți și vă place.
Mai trebuie lăsate în sticle închise la culoare cam o săptămână, dar nici asta nu-i obligatoriu. Puteți pune un pahar chiar acum, să-i faceți proba.
Se poate strecura după 10 zile, iar cireșele se pot folosi la prăjituri, de exemplu să faceți un tort Pădurea Neagră. Noi am făcut rețeta cu vișine din vișinată, dar merge și cu cireșe din cireșată.
Însă se poate bea și cu paharul plin de cireșe, nu e nicio restricție, că oricum ar fi, e prea bun.
Nu ratați această rețetă, și bucurați-vă de un pahar parfumat, în serile romantice de vară.
Iar dacă v-au plăcut dulceața și lichiorul de cireșe, rămâneți aproape, că urmează să facem dulceața de căpșuni – așa cum nu ați mâncat vreodată, dar și dulceață de dude – fructul copilăriei.
Vă aștept cu drag.
Rețete delicioase:
Cimbrișorul – antibiotic naturalCimbrișorul – antibiotic natural
Numele cimbrișorului – Thymus serpyllum – vine de la grecescul thymos care înseamnă curaj, forţă, putere. Înfloreşte în perioada mai – septembrie și se recoltează partea aeriană ierboasă a plantei,
Sirop de muguri de brad cu miere – la rece, fără fierbereSirop de muguri de brad cu miere – la rece, fără fierbere
Siropul de muguri de brad se poate face și prin fierbere, dar își pierde proprietățile terapeutice, de aceea recomandăm siropul făcut la rece, cu miere. Vă invit să vedeți și
Siropul de mentaSiropul de menta
Siropul de menta – energizant cu multiple beneficii pentru sănătate Este energizant și prin aportul de vitamina C activeaza toate functiile celulelor, stimulează sistemul imunitar, întrucât conţine vitamina B, calciu
Lapte bătutLapte bătut
Lapte bătut (iaurt) prins în casă, la ceaun sau în oală de pământ Gustos și sănătos, plin de probiotice, se face simplu din lapte dulce nefiert, dacă avem lapte de
Lichior de gutui – natural, fin și parfumatLichior de gutui – natural, fin și parfumat
Se mai numește și gutuiată și are un gust desăvârșit, e aromat și fin, un lichior cum n-ați mai băut vreodată. Se face cu rom, vodcă, sau de ce nu,
Tratamente naturiste pentru stres și insomnieTratamente naturiste pentru stres și insomnie
Fistic, ceai verde, echinacee, ginseng, salvie, mentă.
Bere de ghimbir făcută acasăBere de ghimbir făcută acasă
Berea de ghimbir este o băutură nu doar gustoasă, dar care are și multe beneficii pentru sănătate, printre care mai amintim și întărirea sistemului imunitar. 5 from 1 reviews Bere
Sucul de rodie – un dar miraculos al naturiiSucul de rodie – un dar miraculos al naturii
Sucul natural de rodie este un dar miraculos al naturii, plin de vitamine și cu efect tonic asupra organismului. El luptă cu boli precum diabetul, bolile de inimă, cancer și
SOCATA- flori de soc și salcâm, cu miereSOCATA- flori de soc și salcâm, cu miere
12 buchete flori de soc 12 buchete flori de salcâm 2 lămâi 1 kg zahăr sau miere 6 litri apă plată 2 borcane de câte 3 litri Se pun
Sirop din muguri de bradSirop din muguri de brad
Sirop din muguri de brad – izvor de sănătate – rețete și beneficii Un adevărat izvor de sănătate, mugurii de brad au proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, sedative, diuretice, astringente, cicatrizante, antidiareice,
Retete din flori de caprifoiRetete din flori de caprifoi
Retete din flori de caprifoi sau Mâna Maicii Domnului, planta binecuvântată și vindecătoare Potrivit legendei, Maica Domnului cu micul Iisus în braţe a căutat adăpost la câteva plante ca să