Cum scapi de pofta de dulce în 3 pași

Analizează-ți pofta de dulce și vezi care este cauza:
– ori organismul are carențe de vitamine, minerale (crom, magneziu, potasiu, seleniu, zinc) sau grăsimi esenţiale, caz în care mergi la medic pentru a-ți recomanda exact ceea ce este necesar,
– ori ai dezvoltat o dependență, ca la cofeină, nicotină, amfetamină: consumul lor descarcă serotonina, iar renunţarea la ele se face prin suport vitaminic şi mineral, multă voinţă, diminuarea treptată a cantităţilor și activităţi ocupaţionale care să dea o alternativă sănătoasă organismului să aleagă în locul dulcelui: ture de alergare în parc, plimbări, dans, şi încearcă să redescoperi gustul de dulce din fructe.

Cei 3 pași pentru alternativa sănătoasă:

1. Consumă proteine slabe în cantitate mare: carnea de pui sau curcan, peştele la grătar sau nucile, de exemplu, sunt digerate mai încet, ceea ce ajută la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge, și astfel te vei simţi sătulă timp mai îndelungat și nu vei mai avea poftă de dulce.

2. Alege fructele și mierea, și evită zahărul ascuns, care-ți menține dependența: sub nume de dextroză, maltodextrină, malţ, melasă sau siropuri de fructoză sau porumb, aceşti îndulcitori, dar şi zahăul pot fi găsiţi în pâine, ketchup, sos pentru paste, unt de arahide, dressinguri pentru salate, muștar, tot ce este conservat sau cumpărat de la magazin, gata preparat, la borcan, conservă sau plic. Necesarul de glucide trebuie acoperit din cereale integrale neprocesate, cartofi, legume dulci și fructe.

3. Alege o viață sănătoasă:
– mese la ore fixe și o bună hidratare.
– programul 3*8, adică: 8 ore de muncă, 8 ore odihnă activă (citit, plimbări, sport, diverse activități recreative) și 8 ore de somn noaptea.
– o oră de sport zilnic, la sală sau alergări în aer liber, înot, ski, etc.

Aceste informații NU înlocuiesc prescripțiile și tratamentele medicale.
Poftă bună cu mâncare gustoasă și rețete sănătoase!
Dacă vă place, vă rog să vă abonați, e gratis 🙂
Fundal muzical: Web Dance, Biblioteca YouTube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Rețete delicioase: