Sfaturi culinare
– Laptele afumat se acoperă cu un şervet ud.
– Untul rânced se ţine în apă cu bicarbonat de sodiu (40 gr la 1 l apă)
– Brânza se păstrează în şervet udat şi stors zilnic.
– Ouăle se păstrează unse cu albuş şi învelite în hârtie.
– Pentru surplusul de sare din mâncare, se introduce o bucăţică de zahăr cubic, timp de o jumătate de minut.
– Carnea şi peştele sărat se pun pe o sită deasupra unui vas cu apă, iar apa se schimbă de câteva ori.
– Carnea pentru friptură nu se spală, doar se şterge cu cârpa udă.
– Carnea de fript se pune în grăsimi fierbinţi şi se întoarce pe toate părţile, apoi se sărează şi se continuă frigerea la foc mai mic.
– Fripturile nu se stropesc cu sosul în care se frig, ci cu amestec de grăsime şi apă rece.
– Ficatul se frige 5 minute pe fiecare parte, şi apoi se sărează. Sărat de la început, se întăareşte.
– Creierul se ţine în apa în care a fiert până la servire, să nu se înnnegrească.
– Păsările vânate nu se fezandează prea mult, altfel devin toxice.
– Carnea tare de vânat se marinează: apă şi vin în amestec egal, care se fierbe cu felii de morcov, ţelină, ceapă, usturoi, sare, piper, dafin. Se bagă carnea în marinată fierbinte şi se acoperă bine, câteva zile la rece.
– Peştele se pune la fiert în apă fierbinte cu sare.
– Peştele proaspăt se cunoaşte după carnea tare, iar solzii se desprind greu.
– Borşurile şi ciorbele se dreg cu ou bătut, amestecat cu smântână.
– Supele cremă snt mai bune cu lapte, unt, smântână sau brânză rasă.
– Legumele se spală în apă rece, dar nu se ţin în apă, că-şi pierd vitaminele.
– Legumele boabe uscate se ţin în apă 12 ore, apoi se pun la fiert în apă fierbinte fără sare.
– Cartofii fierţi în coajă sunt mai hrănitori.
– Cartofii încolţiţi conţin solanină, substanţă toxică.
– Lămâia stoarsă are mai multă zeamă dacă înainte se ţine în apă caldă.
– Coajă de citrice trebuie spălată foarte bine cu peria.
– Fructele şi legumele sunt mai bune cu coajă, având mai multe vitamine.
– La sosuri, făina se amestecă cu smântână şi se toarnă direct în mâncare.
– Roşiile se opăresc pentru a se curăţa uşor de pieliţe.
– Maioneza tăiată se reface cu o linguriţă de apă sau lapte rece, sau cu albuş.
– Condimentele dau gust plăcut, dar în exces devin toxice şi dăunătoare sănătăţii.
Rețete delicioase:
Pâine de casă cu apă minerală, fără drojdie și praf de coptPâine de casă cu apă minerală, fără drojdie și praf de copt
5 from 1 reviews Pâine de casă cu apă minerală, fără drojdie și praf de copt Print Învățăm astăzi rețete noi: cum să facem o pâine de casă excelentă,
Rețete secrete: AvocadoRețete secrete: Avocado
Efectele uimitoare ale acestui fruct ofera rezultate deosebite in tratamente pentru par deteriorat, piele uscata si sensibila, arsuri solare si crapaturi.
Dieta în gastrită sau ulcerDieta în gastrită sau ulcer
Deși medicii nu mai recomandă diete stricte, ci îndeamnă pacienții să stabilească singuri ce le face bine sau rău, vă prezentăm câteva reguli generale: 1. Faza foarte dureroasă. Este recomandat
Cum slăbim rapid! MENIU pentru o săptămânăCum slăbim rapid! MENIU pentru o săptămână
Pentru a face această dietă este obligatorie supravegherea medicală și repetarea săptămânală a analizelor medicale. Se pot slăbi 30-50 kg, dacă dieta va fi completată și cu 2 ore de
10 rețete de prăjituri permise în gastrită și ulcer10 rețete de prăjituri permise în gastrită și ulcer
Zahărul sau mierea sunt permise în cantitate mică, în special mierea de salcâm. Uleiul este perms, dar crud, neprăjit. Untul este permis, la fel ca laptele, smântâna, cașul, brânza dulce.
Pepenele verde sau rosu – efecte benefice asupra sănătăţii si masti de frumusetePepenele verde sau rosu – efecte benefice asupra sănătăţii si masti de frumusete
Considerat fruct sacru de vechii egipteni, pepenele verde sau rosu are efecte miraculoase pentru sanatate. 100 de grame din acest fruct conţin 30 de calorii, 1 gram de fibre, 10
Dieta Keto sau KetogenicăDieta Keto sau Ketogenică
Dieta Keto sau Ketogenică – Meniu pentru o săptămână – arde 1 kg de grăsime pe săptămână Regula generală: Să mănânci zilnic 70% grăsimi, 20% proteine și 5% carbohidrați. Alimente
Tonic miraculos – Panaceu universal, antibiotic facut acasa pentru toate infectiileTonic miraculos – Panaceu universal, antibiotic facut acasa pentru toate infectiile
Tonic miraculos preparat în casă Panaceu universal, antibiotic ce tratează toate infecțiile. Punem într-un borcan, tocate mărunt sau pe răzătoare: – o căpățână de usturoi – o bucată ghimbir –
TABEL alimente: calorii, proteine, grăsimi, carbohidrațiTABEL alimente: calorii, proteine, grăsimi, carbohidrați
Tabele complete pe diferite categorii de alimente: CALORII, PROTEINE, GRASIMI, CARBOHIDRATI Carne, lapte si derivate, peste, oua, legume praspete si uscate, fructe proaspete si uscate, cereale si derivate, fructe si
Farmacia din cămară: tratamente pentru ulcer și boli de stomacFarmacia din cămară: tratamente pentru ulcer și boli de stomac
Vânăta, cartof, morcov, anghinare.
Pepenele galben – beneficii miraculoase pentru sanatatePepenele galben – beneficii miraculoase pentru sanatate
Dintre componenetele pepenelui galben, cele mai importante sunt vitaminele A, C, E, B3, B5, B6, B9, glucidele, lipidele, fibrele, magneziul si calciul. De asemenea, fructul este sarac in calorii. Cu