Clătite pufoase, fragede și gustoase, rețeta simplă, pas cu pas
Iubim clătitele, desertul nelipsit din orice bucătărie.
Iar cu această rețetă simplă și foarte ușor de realizat, clătitele vor fi pufoase și fragede, nespus de gustoase și atât de frumos mirositoare!
Cum tocmai am făcut dulceață de flori de salcâm, de nuci verzi, de cireșe și vișine, de căpșuni și dude, și ne pregătim să facem și alte gemuri delicioase, teancul de clătite trebuie să tot crească mereu, pentru a face față tuturor acestor minuni culinare.
INGREDIENTE:
– 500 g făină
– 300 ml lapte
– 3 ouă
– un praf de copt
– zahăr vanilat
– apă minerală
MOD DE PREPARARE:
Într-un castron punem făina, ouăle întregi și laptele, și amestecăm cu lingura pentru a îngloba toate ingredientele.
Când nu mai sunt cocoloașe, adăugăm praful de copt și vanilia, apoi completăm cu apă minerală, până când obținem un aluat moale, care să curgă ușor, dar nu chiar lichid.
Ungem o tigaie cu ulei și punem câte un polonic direct în centrul tigăii, pentru a curge uniform și a face clătite rotunde.
Când face găuri, o întoarcem pe partea cealaltă, să se rumenească uniform pe ambele părți, apoi o punem pe farfurie. Uitați ce rumenă și pufoasă este!
Și tot așa, până terminăm aluatul.
Apoi desfacem borcanele de dulceață și începem să ungem clătitele ba cu una, ba cu alta, le rulăm și ne punem pe mâncat!
Dacă știți că aveți vecini pofticioși, faceți cantitate dublă, că nu ajung.
Și rămâneți aproape, că nu știți ce bunătăți pregătim pentru mâine.

Aici puteți vedea alte clătite excelente:
Clătite americane cu dovleac copt:
Rețete delicioase:
Macaroane cu lapte – un desert simplu și gustos, din copilărieMacaroane cu lapte – un desert simplu și gustos, din copilărie
INGREDIENTE: 200 gr macaroane lungi sau tăiate, scoici, spirale, tăieței, spaghetti, etc. 1litru lapte dulce 3 linguri de zahăr coajă de lămâie vanilie MOD DE PREPARARE: Se fierbe laptele într-o
Plăcințele gustoase la tigaie | un deliciu pentru micul dejun | se fac repede, cu ce ai prin casăPlăcințele gustoase la tigaie | un deliciu pentru micul dejun | se fac repede, cu ce ai prin casă
Urmăriți videoclipul pas cu pas, pentru a realiza o rețetă perfectă. INGREDIENTE: – un cub de drojdie – 2 linguri făină – 1 linguriță zahăr – 1 ceșcuță apă caldă
Rulouri cu friscaRulouri cu frisca
Ingrediente: 2 ouă 300 gr unt sau margarină 300 gr făină albă un praf de sare zeama de la jumătate de lămâie puțină apă călduță 50 gr zahăr pudră frișcă
Plăcintă turnată cu brânză – rețetă ușoarăPlăcintă turnată cu brânză – rețetă ușoară
Ingrediente ALUAT: 2 ouă, puțină sare, 5 linguri zahăr pudră, esență de vanilie/rom, 9 linguri ulei rafinat, 9 linguri lapte, 14 linguri făină, 1 praf de copt. UMPLUTURA: 500 g
Tarta cu piersici – rețeta de post, fără cuptor și fără zahăr!Tarta cu piersici – rețeta de post, fără cuptor și fără zahăr!
Este o prăjitură care se face foarte repede și ușor, din puține ingrediente și fără cuptor, cu fructe de sezon. Iar ca să fie de post, folosim margarină vegetală în
Placintă Poale-n brâuPlacintă Poale-n brâu
Ingrediente: 1 kg făină, 5 ouă, 30 gr drojdie, 1 și 1/2 pahar zahăr, sare, 200 gr unt, zahar vanilat, lapte, 2 linguri ulei, umplutură de brânză. Mod de preparare:
Paleuri DelicioasePaleuri Delicioase
INGREDIENTE: – Coji: 200 gr unt moale 100 gr zahăr (200 gr pentru cine vrea mai dulce) 3 ouă 300 gr făină o linguriță praf de copt vanilie, esență de
Cel mai bun magiun de prune – rețeta tradițională, fără zahăr și conservanțiCel mai bun magiun de prune – rețeta tradițională, fără zahăr și conservanți
Având în vedere multiplele beneficii ale prunelor pentru sănătate, e bine să profităm de toamna bogată ca să facem câteva borcane de gem parfumat și delicios. Folosim prune coapte și
Cozonacul buclucaș, rumenit și uriaș, cu nucă și rahat!!Cozonacul buclucaș, rumenit și uriaș, cu nucă și rahat!!
Vă invit să facem împreună doi cozonaci uriași, cu nucă, rahat, cacao și scorțișoară. INGREDIENTE: Pentru blat – 1 kg făină – 50 g drojdie – 400 ml lapte cald
Înghețata de dude, parfumul copilărieiÎnghețata de dude, parfumul copilăriei
Parfumată și răcoritoare, o minune în zilele de vară. Iar aroma îmbietoare ne amintește de zilele fericite ale copilăriei, când mâncam dude de dimineața până seara și nu ne mai
Au înnebunit cireșii! Fac o dulceață atât de aromată, că nu te poți opri din mâncatAu înnebunit cireșii! Fac o dulceață atât de aromată, că nu te poți opri din mâncat
Cireșe rumene, coapte și parfumate. Dulceață cu arome fine, ca un vis. Și câteva borcane de amintiri din vară, pentru iarnă. Anul acesta cireșii parcă au înnebunit, și din flori
Tiramisu – Prăjitura regalăTiramisu – Prăjitura regală
Ingrediente: 500 de grame de pișcoturi, 500 de grame de mascarpone, 4 ouă, 8 linguri zahăr, 2 pliculețe de zahăr vanilinat, 250 mililitri de cafea, 3 linguri de lichior de